black

Nu a fost imbulzeala cand l-am anuntat. Acum este prea tarziu!

German Quality Entertainment (GQE) a respectat dorinta familiei Vearncombe si nu a facut publica vestea trista pe care a primit-o ieri dupa-amiaza din partea managementului BLACK.
Astazi, 27 ianuarie, German Quality Entertainment transmite sincere condoleante familiei si apropiatilor artisului britanic Black aka Colin Vearncombe. Este o pierdere dureroasa pentru intreaga industie muzicala, o bijuterie extrem de valoroasa, ce nu a fost apreciata la adevarata valoare. Acum a plecat subit si a ramas un mare gol… Odihneste-te in pace, Colin!

Ne-am dorit extrem de mult sa-l aducem pe Black in Romania. A fost foarte greu sa-l convingem, dar am reusit. L-am anuntat pe 28 mai anul trecut. O problema ce nu avea rezolvare imediata in viata lui Colin ne-a determinat sa reprogramam concertul pe 28 noiembrie, asa cum si-a dorit artistul. Intr-un final, totul a fost aranjat, insa… publicul roman nu a fost foarte receptiv la acest eveniment, nu s-au cumparat bilete, si Colin ne-a rugat sa-i gasim o locatie mai intima. Cu aceasta ocazie ar fi fost mult mai aproape de public. Iata ca… n-a mai ajuns la evenimentul din 4 martie si… ne-a lovit tare, emotional vorbind. Muzica lui este cu adevarat una de suflet, unul albastru, ce-i drept. Totusi, nu avea cum sa nu-ti placa. Ne doream foarte tare sa-l cunoastem in persoana. Un om foarte talentat, scria, picta, compunea, un personaj discret si sufletist… Ne pare extrem de rau. Sa-i ascultam muzica, sa-i citim cartile si sa-i admiram picturile, este o invitatie!
Concertul urma sa se desfasoare pe data de 4 martie, la Hard Rock Cafe, incepand cu ora 22,30!

BLACK aka Colin Vearncombe a fost implicat duminica dimineata, pe 10 ianuarie, intr-un grav accident de masina, foarte aproape aeroportul Cork, din Irlanda, starea lui de sanatate fiind una critica, dar stabila. Ieri dupa-amiaza, s-a stins din viata in urma leziunilor grave din zona capului. Medicii au facut tot ce au putut!

Wonderful Life, piesa de referinta pentru industria muzicala a tuturor timpurilor, clasata in 1987 pe locul 2 in Franta si Germania, pe locul 1 in Austria, o bijuterie care nu si-a pierdut din stralucire nici pana in acest moment, hit ce este inca fredonat de sute de milioane de oameni de pe intreg mapamondul, dar si alte secvente muzicale de real succes, precum: Everything Coming Up Roses, Sweetest Smile, Paradise, I Am Not Afraid, This Is Life, toate au fost printre marile sale succese.